Comunicate de Presă

facebook instagram twitter youtube linkedin

Beiuș, 19 septembrie 2016 – Veterani ai clubului timișorean Alerg o Tură, bursieri Alerg pentru o Cauză din trecut, copii de la 6 la 16 ani ori adulți de peste 50 de ani au alergat duminică ultimul segment de 5km al ștafetei Timișoara – Beiuș, anume de la Pocola la Beiuș, în beneficiul elevilor fără resurse de la Colegiul Național „Samuil Vulcan”. Doar acest tronson a fost parcurs de 31 de alergători alături de Remus Sime inițiatorul proiectului și Adrian Ciorna, președintele asociației Bunul Samaritean – partenerul ce implementează anual programul de burse în școala beiușeană. Ediția a V-a este la final însă entuziasmul tuturor participanților este departe de a fi fost epuizat!

Alerg pentru o Cauza 2016Ștafeta acestui an a impresionat prin participarea peste așteptări a copiilor respectiv a bursierilor. Adrian Ciorna, alergând alături de Remus Sime i-a spus acestuia din mers: “Remus, ștafeta aceasta are viitor!” “Da, are!” a răspuns Remus privind în jur. Copiii unor familii de beiușeni au fost motivați de participarea colegei sau prietenei lor, Elena Ciorna: frații Robert și David Goicovici, Robert Egyed, Alexandra Macovei, Raul Fâșie, Darius Ardelean ori verișorii acesteia, Cosmina și Gavril Ciorna sau fratele mai mic, Samuel, care nu a împlinit încă 7 ani. “Încercăm să învățăm copiii noștri și ai apropiaților să fie responsabili de mici față de semenul în nevoie. Ne costă timp, energie, antrenamente. Dar merită.” spune Nikolina Ciorna, mama Elenei și a lui Samuel.

De la Oradea de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a alergat Delia Gligor. Aceasta este studentă anul II și a parcurs cei 5km fără probleme. A fost olimpică națională la sport și bursieră de merit a asociației în clasa a XII la Samuil Vulcan. “Am venit să alerg pentru copiii care au nevoie. Îi încurajez să lucreze cât mai mult, să învețe, să vrea întotdeauna cât mai mult” menționează Delia. Pe parcursul celor 5 km Remus a motivat permanent alergătorii și a sprijinit moral pe cei de la urmă. Acesta a mărturisit că a fost foarte greu parcursul din județul Timiș datorită căldurii excesive. În Bihor a fost mai răcoare și relativ mai ușor.

S-au strâns deja peste 13.400 ron conform platformei Galantom pe care donatorii pot contribui simplu, online. Organizatorii vor păstra deschisă această campanie de atragere de fonduri și sper să reușească să atingă suma de 25.000 ron ca să depășească rezultatul ediției a IV-a. “Putem astfel ajuta un număr semnificativ de elevi la Samuil Vulcan dar ne dorim și să ajutăm pentru prima oară bursieri care merg la facultate și acolo întâmpină de asemenea probleme financiare.” spune Adrian Ciorna. În trecut asociația a întâlnit un caz de elevă de la Samuil Vulcan care a renunțat la arhitectură după anul întâi datorită costurilor. “Considerăm că lucrul acesta este inacceptabil.” continuă reprezentantul asociației beiușene.

Un interes special a arătat proiectului Patricia Pelea, ea însăși liceeancă din Oradea, fiica lui Cătălin și Diana, absolvenți la Samuil Vulcan promoția 1986. Patricia este foarte implicată în Leo “Black Eagle” Oradea, divizia de juniori a Clubului Leilor local și a mobilizat la “Nopți de vamă”, alături de tinerii ei colegi, resurse importante pentru burse. “Ne întrebam cui vom reuşi să îi aducem un zâmbet pe chip cu evenimentul nostru caritabil. Când am văzut postarea legată de burse, mi s-a părut minunat că noi, tinerii membrii ai clubului, putem sări în ajutorul altor tineri extraordinari!” spune Patricia cu emoție.

La finishul din fața liceului la orele 16:50, zecile de alergători au fost primiți cu flori iar Remus a fost întâmpinat de mama sa, Maria. “Vă mulțumesc pentru primirea minunată, niciodată nu a fost atâta lume la sosirea noastră. Mulțumesc alergătorilor, colegilor de la Clubul Alergotură, mamei mele, soției, copiilor și bursierilor. Ne vom strădui să fim alături școlii și elevilor și în anii ce vin” a spus Remus în discursul său. Au fost la sosire prof. Mihaela Ilieș, director adjunct, profesorii Bornuz, Ilie Rus, Claudia Buran, Denisa Fășie, Catrina Kovacs, Melania Egyed, părinți, colegi și bunica Maria Ciorna, mândră de nepoții ei participanți în cursă. Cei 23 de alergători cu angajament personal de atragere de fonduri au primit diplome de apreciere de la asociație, înmânate de Remus Sime. La fel și alți 20 de simpli alergători. Unii dintre aceștia nu au mai ajuns la Beiuș, parcurgând distanțe mari doar în județul Timiș sau Arad. Între beiușenii cei mai angajați se numără și Călin Munteanu, absolvent de Samuil Vulcan și în prezent inginer la European Drinks. Acesta a alergat ultimii 20km ai ștafetei, de la Șoimi. “A fost foarte greu, mă antrenam alergând câte o oră incontinuu dar am reușit” spune Călin. Acesta este un exemplu că beiușenii devin de la an la an tot mai angajați în acest proiect. Iar trecerea liniei de sosire a lui Remus cu Samuel, băiețelul de nici 7 ani, ne arată că programul are viitor.

Cei care doresc să se alăture elevilor în nevoie și “Alerg pentru o Cauză” 2016 până pe 30 septembrie sunt invitaţi să facă o donaţie în următorul cont: Asociatia “Bunul Samaritean Beius” IBAN: RO83RNCB0034021802850001, SWIFT: RNCBROBU, Banca Comerciala Romana, Sucursala Beius, Str. Piata Samuil Vulcan 11, Beius, Bihor 415200. Alternativ, donațiile se pot face simplu, online via http://bunulsamaritean.galantom.ro/ unde pot alege să doneze în numele unui voluntar alergător preferat. După încheierea campaniei va debuta procesul de aplicare și selecție a beneficiarilor, la debutul lunii octombrie.

Detalii suplimentare despre evenimentul din acest an, precum și despre edițiile anterioare le puteți afla pe site-ul www.alergpentruocauza.ro. Pentru informații suplimentare nu ezitați să contactați asociația la telefon 0720-642238, Nikolina Ciorna.

 

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.